Derby-ul stranierilor

Derby-ul stranierilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lotul lui CFR sunt de două ori mai mulți fotbaliști străini decât în cel al roș-albaștrilor. Un derby de Liga Campionilor. Așa a fost denumită partida de vineri dintre CFR și Steaua.
Dacă luăm în calcul numărul de jucători străini implicați în acest duel, comparația pare acoperită. În ultimele două sezoane, cluburile românești au început să urmeze calea arătată de cosmopolita competiție, Champions League, transferând pe bandă rulantă fotbaliști de pe toate continentele. CFR a fost cea care a dat tonul la importul de jucători, reușind să cucerească titlul în premieră cu un lot format în preponderență din jucători crescuți în afara granițelor. Deși la început sceptici, steliștii s-au văzut nevoiți să se alinieze la noile tendințe, din cauza lipsei de soluții interne.

Și-au făcut loc în cadrul cluburilor autohtone fotbaliștii din Burkina Faso, Canada, Columbia sau Bolivia. Steaua păstrează încă în lot 18 români, însă tot mai puțini reușesc să prindă primul unsprezece și chiar lotul. Constant, în echipa de bază a roș-albaștrilor se regăsesc în jur de 5-6 străini, iar la CFR, românii sunt o specie pe cale de dispariție, cu doar șapte jucători din țară în lot și doi sau trei în teren meci de meci. Este de așteptat ca derby-ul celor două echipe românești din Liga Campionilor să fie pigmentat de prezența a nu mai puțin de 16 stranieri.

Naționalități Steaua
11 străini + 18 români

18 români
3 columbieni
2 portughezi
1 polonez
1 nigerian
1 spaniol
1 brazilian
1 bolivian
1 grec

Naționalități CFR
22 străini + 7 români

7 români
6 argentinieni
5 portughezi
4 ivorieni
3 brazilieni
1 uruguayan
1 canadian
1 burkinabez
1 francez

 

 

 

 

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×